Caravana Lecturii, un proiect derulat de Fundația Providența în colaborare cu Facultatea de Teologie Baptistă din cadrul Universității din București, a inaugurat două noi centre de lectură în parteneriat cu Asociația Somebody Cares, din județul Argeș. Astfel, numărul centrelor de lectură a ajuns la 6, acoperind județele Ilfov, Giurgiu, Argeș și București. Această extindere va permite ca peste 130 de elevi să beneficieze de acces la capsulele cu cărți și la aplicația dedicată de testare a abilităților de literație.
Caravana Lecturii se remarcă ca fiind un proiect inovativ integrat în programele Service-Learning ale Universității din București. În cadrul acestui program, atât profesorii, cât și studenții de la Facultatea de Teologie Baptistă au contribuit la dezvoltarea aplicației de quizuri, elaborând întrebări care să sprijine educația copiilor din medii defavorizate. Scopul acestui proiect este promovarea dezvoltării abilităților de literație, invitând elevii să participe activ la activități de lectură și să-și testeze cunoștințele pe platforma online dedicată.
Caravana Lecturii reprezintă o inițiativă dedicată îmbunătățirii alfabetizării și educației în rândul copiilor din comunitățile vulnerabile. Prin accesul la cărți și prin utilizarea aplicației de testare, elevii au oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile de citire și înțelegere a textului, contribuind astfel la creșterea nivelului lor de educație și la pregătirea pentru un viitor mai bun.





